Dorinel Munteanu, fost jucător și antrenor al lui Dinamo, a făcut o „radiografie” – la ProSport LIVE – a echipei pe care a servit-o în 1991 – 1993 din teren și-n 2012 de pe banca tehnică. „Dinamo are un avantaj fiindcă Bratu a preluat echipa din play-out și de atunci au avut o evoluție bună, chiar dacă ei nu au jucat în play-off. Bratu își face munca destul de bine, cu jucători necunoscuți, cu buget restrâns. E nevoie de stabilitate financiară, de încredere! Campionatul a fost început cu o victorie, chinuită, dar meritată.
Dinamo ar putea spera la mai mult, dar nu la titlu, ci să prindă play-off-ul. Nu cred că au șanse la titlu. Lotul e tânăr, neexperimentat. Ca să joci pentru campionat ai nevoie de experiență, să poți să duci presiunea unei bătălii până la final”, a spus Dorinel Munteanu la ProSport LIVE.
Cel care a câștigat titlul alături de Dinamo în 1992 a continuat: „Euforia e mare la Dinamo, la început tot timpul se dorește mult, dar pe parcursul sezonului se cam liniștesc apele. Echipa are nevoie de întăriri, cel puțin la primul meci, cel cu Voluntari, nu a arătat foarte bine. Pot fi mulțumiți având în vedere adversarul. Cred că pe lângă Dan Nistor, ar mai trebui unii cu experiență, care să-i atragă pe cei tineri…Sorescu promite, dar nu vreau să vorbesc acum prea mult, e abia prima etapă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER